La cursurile ThetaHealing, Vianna Stibal ne adresează adesea o întrebare simplă și directă: „Are You Happy?”
Adică: „Ești fericit/fericită?”
La început, mi s-a părut neobișnuit că revine mereu la această întrebare. Mă întrebam de ce insistă atât de mult asupra unei formulări care pare, la prima vedere, atât de simplă.
Astăzi îi înțeleg altfel sensul.
De-a lungul timpului, am început să folosesc și eu această întrebare în conversațiile cu oamenii: „Ești fericit?”
Și am observat ceva foarte interesant. De cele mai multe ori, oamenii nu răspund imediat. Se opresc. Reflectează. Parcă redescoperă o întrebare pe care nu și-au mai pus-o sincer de multă vreme.
În acele momente apar, adesea, multe stări amestecate: surprinderea, uimirea, nevoia de justificare, comparația cu ceilalți, uneori chiar vinovăția.
Și dincolo de toate acestea, am realizat ceva esențial: mulți oameni au uitat că fericirea vine din interiorul nostru.
Fericirea nu este ceva ce obținem la finalul drumului. Fericirea este o stare pe care ne putem da voie să o trăim chiar acum.
De ce ne pune pe gânduri întrebarea „Ești fericit/fericită?”
Poate pentru că, undeva pe drum, am început să credem că fericirea trebuie meritată.
Că vine după ce muncim suficient.
După ce rezolvăm toate problemele.
După ce demonstrăm ceva.
După ce devenim „așa cum trebuie”.
După ce obținem acel lucru, acea relație, acel rezultat, acel statut.
Fără să ne dăm seama, ajungem să transformăm fericirea într-o recompensă îndepărtată, nu într-o stare firească a sufletului.
Așa apar și răspunsurile interioare pe care le simt adesea în oameni:
- „Cum să fiu fericit(ă) în situația mea?”
- „Poate alții sunt fericiți, dar eu încă nu.”
- „Mai întâi trebuie să se rezolve cutare lucru.”
- „Poate nu am dreptul să spun că sunt fericit(ă).”
Iar toate acestea ne arată cât de mult am ajuns să condiționăm starea de bine de exterior.
Fericirea nu vine din condiționare
Una dintre cele mai frumoase realizări pentru mine a fost aceasta: fericirea nu este complicată.
Fericirea nu înseamnă neapărat evenimente extraordinare.
Nu înseamnă că trebuie să ai totul perfect.
Nu înseamnă că ai bifat toate obiectivele sau că viața ta arată impecabil din exterior.
Fericirea poate trăi în cele mai simple adevăruri ale vieții:
în faptul că m-am trezit dimineața și mai trăiesc încă o zi,
în respirație,
în pașii pe care îi pot face,
în glasul meu,
în aerul pe care îl simt,
în cântecul păsărilor,
în acoperișul de deasupra capului meu,
în liniștea unui loc în care mă pot odihni.
De multe ori, uităm că starea de bine nu începe atunci când viața devine perfectă. Ea începe atunci când alegem să fim prezenți la binecuvântările care există deja.
Ce înseamnă, de fapt, fericirea interioară?
Pentru mine, fericirea interioară nu înseamnă absența provocărilor.
Nu înseamnă că nu există durere, pierderi, nesiguranță sau perioade de transformare. Nu înseamnă că nu avem de vindecat, de înțeles sau de reconstruit.
Fericirea adevărată nu este o mască.
Nu este superficialitate.
Nu este o formă de negare.
Fericirea este capacitatea de a rămâne conectat(ă) la lumină chiar și atunci când treci prin umbre. Este alegerea de a vedea binele care există deja, chiar și în timp ce încă înveți, încă vindeci, încă construiești.
Aceasta este, poate, una dintre cele mai profunde forme de stare de bine: să nu mai aștepți ca totul să fie perfect pentru a-ți permite să simți recunoștință, pace și viață în tine.
De ce uităm că avem voie să fim fericiți?
Uneori, oamenii se tem chiar să spună că sunt fericiți.
Parcă ar fi prea mult.
Parcă nu ar avea voie.
Parcă maturitatea înseamnă automat grijă, luptă, efort continuu și sacrificiu.
În multe situații, am învățat să asociem seriozitatea cu povara și valoarea personală cu cât de mult ducem pe umeri. Iar bucuria ajunge să pară ceva secundar, aproape rușinos sau nepermis.
Dar adevărul este altul.
Fericirea nu este egoism.
Fericirea nu înseamnă că nu-ți pasă.
Fericirea nu te face mai puțin profund(ă), mai puțin responsabil(ă) sau mai puțin ancorat(ă) în realitate.
Din contră, atunci când ești bine în interiorul tău, devii mai prezent(ă), mai blând(ă), mai generos(oasă), mai clar(ă). Din această stare poți iubi mai curat, poți crea mai frumos și poți contribui mai autentic în viața celor din jur.
În ThetaHealing, întrebarea aceasta are mai mult sens decât pare
Poate tocmai de aceea întrebarea Viannei Stibal este atât de puternică.
„Are You Happy?” nu este doar o întrebare de conversație. Este o invitație la adevăr. La sinceritate. La reconectare.
În ThetaHealing, lucrăm mult cu convingerile, cu percepțiile, cu stările pe care le purtăm și din care creăm realitatea noastră. Iar fericirea este strâns legată de toate acestea.
Dacă în adâncul nostru credem că trebuie să suferim pentru a merita, că trebuie să luptăm ca să primim, că nu avem voie să fim bine până nu rezolvăm totul, atunci vom continua să amânăm bucuria.
Dar când începem să ne amintim că starea noastră interioară este fundația din care creăm, perspectiva se schimbă. Nu mai trăim doar pentru a ajunge „undeva”. Începem să alegem conștient cum vrem să fim pe drum.
Fericirea este o alegere conștientă
Pentru mine, fericirea a devenit o alegere conștientă.
O alegere de a vedea binecuvântările.
O alegere de a rămâne conectată la viață.
O alegere de a crea din stare de bine, nu doar din lipsă, grabă sau presiune.
Aleg să nu mai amân bucuria pentru un viitor ideal.
Aleg să observ ceea ce este deja frumos, viu și adevărat în prezent.
Aleg să-mi amintesc că starea mea interioară influențează tot ceea ce creez.
Poate că întrebarea nu este doar: „Sunt fericit(ă)?”
Ci și:
„Unde aleg să-mi găsesc fericirea?”
În rezultate?
În validarea celorlalți?
În control?
În perfecțiune?
Sau în legătura vie cu mine însumi/însămi și cu Dumnezeu?
Concluzie: fericirea nu trebuie amânată
Fericirea nu este ceva ce obținem la final.
Nu este premiul pentru o viață perfectă.
Nu este ceva care apare doar atunci când totul se aliniază exact așa cum ne-am imaginat.
Fericirea este ceva ce permitem să existe în noi.
Poate că astăzi nu ai toate răspunsurile. Poate că încă vindeci, încă înveți, încă așezi piese din viața ta. Dar chiar și așa, ai dreptul la fericire. Nu mâine. Nu după ce totul devine perfect. Ci chiar acum, în această clipă.
Tu ești fericit/fericită?
Și, poate și mai important:
îți dai voie să fii?
