De când am grădină, viața mea s-a îmbogățit cu multe binecuvântări. Unele au venit sub formă de flori, fructe și momente de liniște. Altele au venit sub formă de buruieni încăpățânate și mentă care se crede stăpâna universului. 🤣

Și, surprinzător, am învățat enorm de la toate.

În ultimii patru ani, am urmat peste 40 de cursuri ThetaHealing®. Am explorat convingeri, tipare, manifestare, relații, dezvoltare personală și conexiunea cu Divinul.

Dar una dintre cele mai frumoase descoperiri a fost să regăsesc multe dintre aceste învățături chiar în grădina mea.

Cu mâinile în pământ, printre semințe, rădăcini și plante care cresc după bunul lor plac.

Prima lecție: fiecare sămânță are ritmul ei

Am învățat despre răbdare.

Plantez semințe, le ud, le îngrijesc și le ofer condițiile potrivite. Unele răsar repede. Altele își iau timpul necesar.

Și, oricât de mult mi-aș dori eu să văd rezultatele, nu pot trage de o plantă ca să crească mai repede.

M-am gândit de multe ori la intențiile și manifestările noastre.

Uneori ne dorim ceva atât de mult, încât ne concentrăm mai degrabă pe momentul în care vom obține rezultatul decât pe ceea ce putem face pentru a-l susține.

Dar grădina mi-a reamintit ceva important: răbdarea nu înseamnă să nu faci nimic.

Înseamnă să ai o intenție, să-ți faci partea cu hotărâre, să creezi condițiile potrivite și să înțelegi că nu toate lucrurile se dezvoltă în același ritm.

Uneori, sub pământ se întâmplă deja lucruri pe care încă nu le putem vedea.

Și uneori, dincolo de ceea ce am plantat noi, natura ne pregătește propriile surprize.

A doua lecție: dacă tai doar frunzele, rădăcinile rămân

Apoi am făcut cunoștință cu pălămida.

O plantă pe care am ajuns să o respect pentru extraordinara ei capacitate de supraviețuire, chiar dacă nu mi-o doresc printre legume.

Pălămida dezvoltă un sistem de rădăcini adânci și întinse, din care poate produce lăstari noi.

Poți să-i tai frunzele și tulpinile. Pentru o vreme, pare că ai rezolvat problema.

Dar ea poate reveni.

Ca să o îndepărtezi durabil, este nevoie să lucrezi și la rădăcini. Iar uneori trebuie să revii, fiindcă fragmentele rămase pot genera plante noi.

Ce imagine extraordinară pentru anumite tipare din viața noastră!

Uneori schimbăm doar ceea ce se vede. Reacția, comportamentul, rezultatul.

Dar dacă situația se repetă, merită să ne întrebăm ce anume o alimentează.

În ThetaHealing®, unul dintre lucrurile pe care le explorăm este tocmai acesta: convingerile și tiparele care ne pot influența reacțiile, emoțiile și alegerile.

Întrebările potrivite ne pot ajuta să înțelegem mai bine de unde pornește un comportament și ce putem alege diferit.

Grădina mi-a oferit o imagine foarte simplă pentru această explorare.

Uneori, ca să înțelegi ce se întâmplă la suprafață, merită să privești și dedesubt.

A treia lecție: menta și arta de a pune limite sănătoase

Aici începe adevărata aventură! 🤣

Îmi place menta. Miroase minunat, este delicioasă în ceai și are o mulțime de întrebuințări.

Așa că am plantat-o în grădină.

Și am lăsat-o să crească.

Doar este o plantă frumoasă, nu? Să se bucure și ea de viață!

Ei bine, menta a interpretat libertatea oferită într-un mod foarte personal.

Într-un singur an, și-a triplat teritoriul.

A început să se întindă peste tot.

Un fir culcat pe pământ poate forma rădăcini în punctele de contact potrivite și poate da naștere altor plante. În plus, menta se extinde și prin tulpini subterane.

Practic, este o adevărată profesionistă a expansiunii.

A trecut chiar și pe sub aleile de beton și a ajuns pe teritoriul căpșunilor!

Căpșunilor, care își vedeau liniștite de treabă.

Menta mea nu avea astfel de preocupări. Ea avea planuri de dezvoltare. 🤣

Și atunci am înțeles ceva.

Nu este suficient să iubești o plantă. Trebuie să știi și cum să o îngrijești.

Cu menta nu funcționează prea bine principiul „las-o, că e și ea plantă, să crească frumos”.

Pentru că ea chiar crește.

Și crește.

Și crește!

Menta nu este o plantă rea. Nu face nimic împotriva mea și nici împotriva căpșunilor. Pur și simplu își urmează natura.

Dar și căpșunile au natura lor. Și florile. Și fiecare plantă din grădină.

Iar eu fac parte din acest întreg.

Mi-am dat seama că, pentru a mă bucura de toate, am nevoie să le cunosc, să le înțeleg particularitățile și să acționez atunci când este nevoie.

Pot avea o intenție clară pentru grădina mea. Pot fi hotărâtă, pot îngriji, pot tunde, pot muta plante și pot crea spațiu pentru fiecare.

Dar nu pot controla totul.

Vântul va continua să aducă semințe, plantele vor continua să crească și natura va găsi mereu modalități de a mă surprinde.

Și ce bine că este așa!

Nu trebuie să controlez natura ca să mă bucur de ea. Pot să o cunosc, să o înțeleg și să învăț să trăiesc în armonie cu ea.

Și uite așa, menta m-a învățat despre hotărâre, fermitate și limite sănătoase.

Mi-a amintit că pot aprecia ceva fără să-i permit să ocupe tot spațiul.

Că pot spune „până aici” fără furie și fără vinovăție.

Și că a pune limite nu înseamnă să resping sau să pedepsesc, ci să am grijă de ceea ce este important pentru mine, respectând în același timp natura celuilalt.

Surpriza de peste drum

Credeam că înțelesesem deja cât de puternică este această plantă.

Până când am descoperit că niște rădăcini de mentă aruncate cu un an în urmă se prinseseră peste drum și formaseră o nouă tufă!

Am rămas uimită.

Ce forță de supraviețuire! Ce capacitate de regenerare!

Anul acesta am început să privesc menta cu și mai mult respect.

Am învățat să o îngrijesc, să-i cunosc ritmul de creștere și să intervin acolo unde extinderea ei afectează celelalte plante.

Dar am învățat și să mă bucur de abundența ei.

Am atât de multă, încât o pot împărți cu prietenii și tot îmi rămâne din belșug. 🤣

Interesant cum aceeași caracteristică poate fi un avantaj într-un context și o provocare în altul.

Capacitatea mentei de a se extinde este extraordinară. Dar nu și când îmi sufocă celelalte plante.

Și poate că aici este una dintre cele mai frumoase lecții: să înțelegem nu doar calitățile unui lucru, ci și contextul în care acestea se pot manifesta armonios.

Ce am înțeles despre viață

Grădina m-a învățat să privesc lucrurile cu mai multă curiozitate și mai puțină judecată.

Să observ înainte să reacționez.

Să îngrijesc ceea ce vreau să crească.

Să caut rădăcinile atunci când o situație revine.

Să pun limite acolo unde este nevoie.

Și, mai ales, să înțeleg că nu trebuie să lupt împotriva naturii unei plante pentru a avea o grădină frumoasă. Pot să îi cunosc particularitățile și să învăț cum să îi ofer un loc potrivit, în armonie cu celelalte plante.

La fel, în relațiile și experiențele noastre, putem învăța să respectăm diferențele și, în același timp, să avem grijă de propriile nevoi.

Nu orice lucru bun este potrivit în orice loc sau în orice cantitate.

Și nu orice lucru care se dezvoltă altfel decât ne-am imaginat este neapărat o problemă.

Uneori, viața ne invită să ne adaptăm, să înțelegem mai mult și să descoperim posibilități la care nici nu ne gândiserăm.

Am învățat că pot avea intenții clare fără să mă agăț de un singur rezultat. Pot acționa cu hotărâre fără să pretind că dețin controlul. Pot să-mi asum responsabilitatea pentru alegerile mele și, în același timp, să las loc surprizelor vieții.

Pentru mine, aceasta este una dintre frumusețile spiritualității moderne: să descoperim sens și posibilități în experiențele obișnuite, fără să pierdem contactul cu realitatea.

Iar conexiunea cu Divinul poate fi trăită și în aceste momente simple, prin recunoștință, prezență și bucuria de a descoperi viața.

Poate că una dintre cele mai frumoase lecții pe care mi le-a oferit grădina este aceasta:

Nu sunt aici să controlez viața, ci să particip conștient la ea.

Cu intenție, hotărâre, acțiune, înțelegere și deschidere.

Astăzi sunt recunoscătoare pentru toate lecțiile și binecuvântările grădinii mele.

Chiar și pentru cele care au venit sub formă de mentă invadatoare.

Pentru că acum știu un lucru:

Pot iubi menta fără să-i cedez căpșunile! 🤣💚

Asta înseamnă pentru mine spiritualitate fără Boo Hoo Hoo. Cu picioarele pe pământ, mâinile în grădină și bucuria de a învăța din viață.

Și, gândindu-mă la tot ce am descoperit, îmi dau seama că nu doar grădina mea a crescut în acești ani.

Am crescut și eu împreună cu ea. 🌱

Cu drag,
Silvia Ecobici

Și o întrebare pentru tine: există ceva în viața ta pe care îl apreciezi, dar căruia ai avea nevoie să-i stabilești limite mai clare?